UPDATE 07:15 138 de localități din țară nu au curent electric.
UPDATE 07:05 Toată reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău, Călăraşi şi Tulcea este, la această oră, închisă. De asemenea, circulația este întreruptă pe Autostrada A2 București-Cernavodă, dar și pe alte 15 drumuri naționale.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, de asemenea, că nu este permisă circulaţia pe DN2, DN3, DN4, de la ieşirea din Bucureşti, pe raza judeţului Ilfov, către judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.
În afara drumurilor naţionale din judeţele amintite, la această oră (6:30) circulaţia este întreruptă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe următoarele artere rutiere:
• Autostrada A2 Bucureşti - Cernavodă;
• DN 11A Oneşti (BC) - Adjud (VN) - Podu Turcului (BC) - Bârlad (VS); DN 1D Albesti-Paleologu (PH) - Urziceni (IL);
• DN 2G Bacău - Comăneşti; DN 2F Bacău - Vaslui; DN 28A Târgu Frumos - Paşcani (IS);
• DN 24C Rădăuţi-Prut (BT) - Vânători (IS); DN 15D Piatra Neamţ - Roman - Negreşti (VS); DN 24A Murgeni - Huşi (VS);
• DN 7C Curtea de Argeş - Piscu Negru (AG); între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă (SB) Transfăgărăşanul era deja închis, pe perioada iernii;
• DN 71 Sinaia (PH) - Moroeni (DB); DN 26 Murgeni (VS) - limită judeţ Galaţi; DN 1A Săcele - Cheia - Vălenii de Munte.
Pe DN 10 se poate circula de la intersecţia cu DN11 (Prejmer, jud. Braşov) până la Crasna (CV), de unde se aplică restricţia către judeţul Buzău.
Pe A1 Bucureşti - Piteşti se circulă în condiţii de iarnă.
Precizăm, totodată, că sunt impuse restricţii de circulaţie pentru traficul greu pe DN 1B Albeşti-Paleologu - limita cu judeţul Buzău, DN 1A Blejoi - Vălenii de Munte, 22C Cernavodă - Basarabi, 2A Constanţa - Hârşova şi DN3 Basarabi - Constanţa.
Codul portocaliu de ninsoare și viscol emis pentru București și alte 19 județe va atinge momentul de maximă intensitată astăzi, după ora 14.00 și va ține până miercuri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Mihai Capră.
37 de localităţi sunt izolate din punct de vedere rutier şi feroviar
Potrivit acestuia, ieri, la ora 20.00, 138 de localităţi din 224 erau în continuare nealimentate cu energie electrică, 107 echipe ale operatorilor acţionând pe teren pentru remedierea avariilor.
Pentru a face fața fluxului mare de călători, în București numărul garniturilor de metrou a fost suplimentat.
Purtătorul de cuvânt la MAI, Marius Militaru, a declarat că 37 de localităţi sunt izolate din punct de vedere rutier şi feroviar, 203 sunt nealimentate total sau parţial cu energie electrică, în opt sunt disfuncţionalităţi la comunicarea fixă şi mobilă, iar în alte patru localităţi sunt dificultăţi în alimentarea cu apă, transmite Mediafax.
Frigul a ucis 36 de persoane
Militaru a precizat că din 26 ianuarie și până în prezent un număr de 34 de persoane au murit din cauza gerului, iar serviciile de ambulanţă au transportat în adăposturi 2.493 de persoane găsite pe stradă, din care 256 doar în ultimele 24 de ore.
Bilanțul ninsorilor la Iași: școli închise, străzi acoperite cu zăpadă, oameni cu mâini și picioare rupte FOTO
O parte din cei 34 de morți au fost persoane care nu aveau adăpost și pe care autoritățile n-au apucat să-i ducă într-un loc ferit de ninsoare și ger, iar cealaltă parte este reprezentată de oameni care, deși au fost duși în adăposturi, au plecat, iar apoi au găsit decedați, potrivit unei declarații făcute aseară de Raed Arafat la postul Antena 3.
Numărul morților se ridică la 36. Ultimele două victime, două persoane din cartierul bucureştean Dămăroaia, tată şi fiică, au decedat din cauza hipotermiei severe.
Aproximativ 13.000 de angajați MAI, pregătiți să intervină
Marius Militaru a mai spus că 12.692 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt pregătiţi să intervină cu 2.209 autospeciale. Opt elicoptere MAI sunt pregătite de intervenţie, fiind înregistrate situaţii de urgenţă medicală la Tulcea şi Arad.
Declarația purtătorului de cuvânt a fost întărită de spusele secretarului de stat Mihai Capră, care a declarat că "centrul de criză funcţionează şi comunică cu toate instituţiile prefectului, suntem pregătiţi să intervenim în orice punct".
Codul portocaliu de ninsoare şi viscol a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi. Aici va ninge viscolit până miercuri dimineaţă, cu viteze ale vântului de 70 - 80 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, atenţionează meteorologii. Alte 17 județe au primit avertizare cu cod galben